este mai frumos decat amandoi…

picuri din ploi,

turnati, doi cate doi.

revarsati in suvoi,

peste firele de trifoi,

ale caror foi,

le numeri apoi,

tot din doi, in doi…

noi…

mai frumos decat voi…

de parca… vioi,

am renuntat la nevoi,

intr-o seara de joi…

facandu-le musuroi,

chiar in noroi…

in timp ce voi…

ramane-ti vesnic moi,

la umbra de papusoi…

noi…

este… fara drum, inapoi…

ca si cum… goi…

nu de haine… ci de noi…

suntem, eroi

nu de razboi….

ci… de noi…

intr-unul, amandoi…

si unul in doi

Cand vesnicia ne pare o clipa,

Pe care o vindem atat de usor…

Uneori , chiar pe, o ciorba de linte…

In timp ce eternul, se asterne ‘nainte,

Clipa, atat de intens e traita..

Si-o pastram ca aducere-aminte…

Infininta, frumoasa, iubita…

Traim zilnic, in planuri multiple…

Cu-n ochi, privind catre ‘ntins viitor

Cu altul, prin amintiri rascolite,

De patimi frumoase  si  dor…

Rataciti, intre vesnicie si clipa…

Cu vise frumoase, prezentul traim…

De iubire, inca mai facem risipa,

Pentru visul care, implinit ni-l dorim…

Asternut,

Cunoscut

De dorinti…

Cu printi,

Cuminti,

Sau, printese

Alese,

Culese…

Drum, parcurg…

Vise-mi se scurg…

In tacutul, amurg…

Si voi veni… in clipa-n care…

De asa multa asteptare,

Chiar timpul va incremeni…

Topit de dor, se va opri,

Din nebuneasca-i alergare…

Iar noi, cuprinsi de un fior,

Ne vom iubi  cu drag si dor…

Ca prima data…  atunci… cand,

Cu nimic altceva, in gand,

Ne-am sarutat incet,  trecand

De patosul pacatului dintai

Cand nu doreai sa pleci,

Ci numai… sa-mi ramai…

Sa fiu al tu,  acum si-n veci…

Astepta-ma cu dor…

Si voi veni in clipa-n care

Toti oamenii, pe strada mare…

Surprinsi de-a timpului oprire,

Se vor  crucii si vor striga la zei,

Cu toata forta omeneasca…

Sa lase dragostea sa se-mplineasca,

Cu noi… dar…  mai ales cu ei…

O data cu vremea, ce repede trece…

Nu sunt si nici nu vreau sa fiu ascet…

Iar scurgerea nisipului, ma lasa rece.

Vreau sa traiesc in fiecare clipa,

Privind cu dor, spre vremile ce vin…

Far’ sa alerg, sau sa iubesc in pripa,

In fata dragostei, sa ma inclin,

S-o gust si sa ma satur pe deplin,

Sa daruiesc tot binele din mine,

Si sa-mplinesc al meu destin…

Traind frumos… asa cum se cuvine…

Nici sa cunosc a muzelor valoare…

Cu care sa ma bucur, cand sunt trist…

Eu sunt, doar mica intamplare,

Ce vrea sa se transforme-n ametist

Cu forte mari, de binecuvantare,

Ca sa cuprind lumina focului nestins,

In palpait firav, de lumanare…

Si dragostea, din infinitul necuprins

S-o dau in dar bogat, la fiecare…

Era… candva, demult, intaia oara…

Imi amintesc, ne-am intalnit

Pe-aceiasi treapta de la scara,

Purtand cu noi,  aceleasi visuri de iubit,

Ramase nemplinite asta vara…

Tu, coborai din lumea-ti milenara,

Iar eu, urcam spre nestininta…

Si-acolo… atunci… am facut cunostinta.

Apoi, in clipa noastra de-ntalnit…

Trecerea timpului, a-ncetinit…

Pana cand, ceasul vremii s-a oprit

Si totul, a inmarmurit.

Acum, sunt altii, care se indreapta

Spre sus, sau jos, plimbandu-se pe scara…

Privesc la noi… suntem pe-aceiasi treapta

Iubindu-ne si-acum, ca-ntaia oara

Atunci, cand timpul nostru s-a oprit,

Iar noi, prin el, calatorim spre infinit.

Pornesc, usor ,

Ca un izvor

De apa, curgator,

Racoritor…

Visator,

Urc si  cobor,

De zor,

Prevazator…

Un nor,

Inaltator,

Tremurator,

Picura  dor,

Alintator,

Alinator…

Staruitor,

M-astepti de zor,

Cu suflet miscator,

Nerabdator…

Mi te implor:

Fii in pridvor,

Fara zavor…

Sosesc de zor

Cu un fior

Nou, de amor

Sa fie vazuta prin lume…

Cu gesturi si vorbe-amicale,

Suras in priviri, sa adune…

A trecut mai intai pe la scoala,

Elevii sa-i scoata din clase,

Cu-a ei unduire de fala…

Si bancile goale sa lase.

Apoi, in tramvai si aiurea,

A umplut intreaga natura

Si gandul si visul si firea,

I-admira frumoasa-i alura.

Bunicul, bunica, nu scapa

De valu-i intes de trezire…

Si vor parca, o alta agapa,

C-o noua si frumoasa iubire…

Nimic, la farmecul ei, nu rezista,

Pentru ca ea, nu este oricine…

A fost si ramane turista,

Venita acum special ,pentru mine…

S-a-mpodobit de sărbătoare…

Iar soarele i-a presărat, la întâmplare,

Mulţimi de flori, frumos mirositoare…

Caisul, e cuprins de feerie

Şi nici nu vrea să afle, sau să ştie,

Câţi fluturi or fi fost şi or să fie,

Înamoraţi, cuprinşi de nebunie…

Mai la o parte… o zambila mică,

S-a ruşinat şi parcă i-ar fi frică,

Ştiindu-se frumoasă, dar pitică…

Parfumul ei… să i se interzică…

Doar salcia surprinde, fără vina…

Îndrăgostiţii: el, cu alura masculină,

Iar ea, atât de feminină şi de fină…

Cum se sărută iar, sub clar de lună plină…