Biserica se afla la vreo 30 de kilometri de Beaufort inspre Charleston, pe un drum secundar (Old Sheldon Rd) si am inteles ca este un loc favorit pentru cei doritori de fotografii de nunta deosebite.

In dimineata racoroasa de ianuarie cand am fost noi acolo nu am vazut pe nimeni in jumatatea de ora petrecuta printre ruine si morminte dar probabil vara este mai animata. Daca nu de oameni, macar de tantari si alte gaze venite din mlastinile din apropiere.

Iarasi am plecat putin de acasa pe coclauri si nu am putut reveni in vechiul burg inainte sa aud vesti legate de marinari: jos  Basescu si ai lui in tara si ceva despre un capitan de vas italian care si-a gasit un moment total nepotrivit sa mearga aproape de tarm ca sa-l vada prietenii si dusmanii. Camarazi pana la capat.

Cu vaporul pare simpla, incredibila, regretabila, nereparabila, scumpa si foarte tragica treaba.

Cu Basescu pare...hm, cum pare?

Nu am avut timp sa-mi fac temele si nu stiu exact care este treaba dar eu ma aventurez sa spun ca Basescu este un presedinte slab si cei care isi arata pieptul bombat de arama si se autointituleaza salvatorii patriei parca put un pic mai tare. Si pare tragica treaba daca nu reusim sa gasim altceva. De preferinta, mai bun, mai curat, mai uscat, mai necompromis, mai scolit, mai nudelanoidintara, mai neroman. Poate e timpul sa angajam presedinte strain daca noi nu suntem in stare sa ne stergem la fund fara sa o comitem.

Motive de facut scandal si revolutii se gasesc destul de rar pe maluri dambovitene dar disperarea, criza economica globala, lenea, prostia, nepasarea, cumetrii si relatii, neimplicarea civica, coruptia endemica, indivizi compromisi, smecheria si descurcareala, galeria de fotbal nervoasa si intotdeauna doritoare de violenta, mama lor si alte chestii fac o treaba posibil buna sa intre in derizoriu si comic absurd.

Cum ziceam, sunt total rupt de realitate si se poate sa vorbesc prostii din amintiri si as aprecia foarte mult daca cineva ma indruma inspre o parere neutra, competenta si simpla de inteles a ceea ce se petrece in Romania, in Europa si in lume.

Sau mai bine povestim despre lucruri usurele si care intereseaza pe tot romanu', ca de exemplu: alegeri preliminare republicane, fotbal american, Australian Open si predictii despre Oscar.

Sau mai bine va spun un banc, ca sa ramanem in sfera derizoriului: Un american ajunge pe luna si vede pe o tanti din Marginimea Sibiului si socat o intraba: Da' cu ce ati venit aici?! Si ea zice: cu branza!

Hai, poate suntem norocosi si avem un 2012 bun. La multi ani cu putina intarziere.

Cand am plecat din tara, acum 5 ani,  imi traiau toti bunicii si bunicile. Acum a mai ramas doar una.

Partea dadatoare de sperante si calmari la stomac era ca respectivul monstrulet era deosebit de inteligent.

Parintii l-au dus la toti doctorii din interiorul, din exteriorul, de dedesuptul si de deasupra arcului carpatic (treaba este neaosa, reala si -sa speram- anonima), au incercat cu toate activitatile de scos suflul si consumat energia si mai mai ca-si pierdeau speranta si bruma de nervi pe care o mai aveau.

Asa ca l-au dus la atletism si dupa doua ture si jumatate de stadion municipal sibian au fost nevoiti sa-l opreasca fortat, inainte de ai exploda ceva in el din cauze de efort, pentru ca daca nu ar fi fost oprit el n-ar fi facut-o, ca nu avea setata senzatia de oboseala, surmenare sau cum s-o mai fi numind o chestie care nu te lasa sa-ti dai seama cand iti depasesti cu mult limitele.

Bineinteles ca e greu de crezut, dar intr-o incercare disperata au incercat cu un sport care iti consuma energia fizica in ultimul hal: sahul!

Copilul e marisor acum, e un campion la sah perfect normal (daca o fi existand asa ceva) si nu-si mai iroseste aiurea energia alergand de nebun pe toate stadioanele lasate in paragina.

De vizitat nu mai stiu ce am vizitat (nu, nu am urcat pe nici un zgarie-nori pentru ca v-am zis ca ploua si vedeam norii si de la nivelul strazii deci nu era nevoie sa ne urcam la mama naibii si sa platim bilet pe deasupra), nu am apucat sa vad nici macar vreun far, nu ne-am tras in poza cu bobul (boaba?) de fasole (in schimb, am vazut oglindita in ea luminile chicagoiene la ceas de noapte aproape senina), am cam tremurat de frig la inceput de vara, am injurat uneori si traficul, am apreciat si binefacerile unui metrou ca lumea dar impresiile mele despre Chicago le pot rezuma foarte scurt: Amalia's family, Dona's family, Ionela, bufetul polonez (un concept ireal pentru cineva care nu locuieste intr-o zona cu imigranti), muntele (ca sa nu zic a huge display of) de eugenia Dobrogea de la supermarket, cofetarie ca in Mediasul ante-revolutionar, vinul romanesc prost, dulce si ieftin, socata Aurora la $1.99 sticla de doi litri, parada seaca de Memorial Day, South Side vazut din mersul masinii, templu Bahá'í cu pliante in limba romana, aer de Europa rasariteana, culori indiene, miros de fabrici si uzine, limba engleza aproape inexistenta si downtown cosmopolit.

De fapt, nu am apucat sa vedem mare lucru din Chicago in excursia din luna mai si stiu ca vom mai merge acolo.

Initial vroiam sa scriu un post de multumire pentru atentia care ne-a fost aratata (chiar nu sunt bun la multumit si -mai ales- la raspunsuri prompte) si sa povestesc cum au decurs vizitele noastre la supermarket sau la cofetarie dar mi-e si acum putin rusine de cele 7 prajituri consumate la botul calului sau de cosul plin -printre altele- cu 30 de pungi a cate 10 eugenii fiecare.

Stiti ce a fost curios: chit ca vremea a fost de cacat (ma scuzati, dar asa a fost) sau ca drumul la dus a fost infernal noua ne-a picat tare bine vizita in the Windy City.

Ne-am simtit rasfatati cum n-am mai fost demult si speram (si vrem) sa intoarcem favorul cat mai curand, da?

No, cam asta vroiam sa spun inca de acum cateva luni dar nu am facut-o pana acum: saru-mana pentru ospitalitate si a fost tare fain ca ne-am vazut in carne si oase.

Uf, mult mi-a luat sa scriu.

Desigur, calatoriile sunt pasiunea mea numarul unu si -totodata- cea mai faina, relaxanta, informativa si costisitoare, la filme ma uit din toate pozitiile (o sa revin cu un post separat, am o datorie de indeplinit, stiu), uneori imi iese o poza decenta intre 123665 total nereusite, de fumat am fumat o singura tigara in clasa a cincea si alte placeri si naravuri le tin pentru mine si nu le expun pe taraba.

Dar eu unde vroiam sa ajung era la o nelamurire care mi-a fost semnalata recent: daca ar fii sa aleg cu ce natii sa traiesc in batatura si in proximitatea ei ce as alege: negri, chineji sau mexicani?

S-a mai pomenit (in plan secundar) si de americani, indieni, evrei, musulmani, est-europeni si nativi amerindieni dar mai mult primii trei erau adusi in discutie si la urma urmei rasa e o chestiune si religia poate fi cu doua sau mai multe intelesuri.

Toata treaba s-a pornit de la multitudinea de asiatici din Vancouver, eu am plusat cu african-americanii din sudul Americii si cineva s-a bagat in seama cu hispanicii californieni.

Eu am zis ca da si ca daca sunt oameni de treaba nu conteaza natia si rasa iar alte opinii au marsat preferabili pentru chineji (asiatici, ma rog) ca sunt mici, harnici si nu par periculosi.

Altii au zis ca mai bine cu negrii in preajma ca-s mai americani decat altii (!), sunt curati si -potrivit celor 28 de studente romance venite in America cu workandtravel si imperech...asta, imprietenite cu niste masculi de abanos- sunt si mai potenti decat toti baimarenii, mexicanii si chinejii la un loc.

Foarte putini si-au exprimat optiunea pentru hispanici (sau, pe romaneste, mexicani) din cauze datorate tendintei lor de a fi murdari si galagiosi asta chiar daca mancarea lor se situeaza, cred eu, pe primele locuri ale plebei autohtone (de americani, zic).

Mie nu imi place absolut de loc mancarea mexicana, apropo.

Desigur, intr-o societate idilica (idealica?), chestiile astea sunt probleme desuete, in societatea americana nu se discuta pe fata iar in societatea privata, de la masa din bucatarie, toata lumea are o opinie si se tinde dureros a se generaliza.

Si unde-s multi puterea creste si prostia nu mai sta la cutie, mi se sopteste in casca...

So?

Zilele trecute mi-am fentat somnul cu un film lejer, pe post de red-bull: Arthur, cu barbatu' lu' Kate Perry si cu Hellen Mirren printre alti new-yorkezi get-beget. Comedie foarte proasta, numa' buna sa ma tina treaz si sa treaca vremea pana se face vremea de plecat din casa.

Zborurile ca zborurile: incaltat, descurelat, caramida aia care se vede in valiza este, de fapt, 15 ciocolate puse una peste alta, zboruri scurte si lungi, line si cu turbulente razlete, aplecari cand pe-o parte, cand pe alta, momente enervante si cu maini transpirate, stewardese (ca sa nu le spun insotitoare de bord) mai putin tinere si mai putin siluete (n-am noroc deloc la stewardese...doar o data mi-am clatit ochii cu niste moldovence faine de la Carpatair...in rest, doar gospodine care nu aratau deloc ca imaginea idilica a unei meserii neobisnuite...noroc cu baietii "stevardezi" ca scosi din cutie si efeminizati la maxim ar spune un rautacios), mancare de cosmonauti proasta si pe bani, apa, cafele, sucuri si veceu minuscul, peisaje incredibile, ape, paduri, puncte nedefinite, munti inzapeziti, campii inundate si infinite, peisaje lunare, 1345 de copii plictisiti, neamurile pamantului, televizoare vechi din 2 in doi metri pe mijlocul Boeingului 757 si un singur film la dispozitie: Arthur!

Din toate filmele din lume si-au gasit si astia sa-l puna doar pe ala de-l vazusem inainte cu cateva ore!!! Cate sanse sunt sa mi se intample una ca asta?

Mie, caruia nu i se intampla niciodata nimic anormal cand calatoresc (si) cu avionul...