Ardelenii, tornada si tirul rasturnat
Am dat sa plecam din casa cu destinatia Chicago via aeroportul din Richmond de unde urma sa luam nu un avion (uf, fobiile astea), ci o masina de inchiriat ca -deh- e mai simplu sa pui mii de kilometri (ca sa nu zic mile) pe masina altuia nu inainte sa verificam lista cu ce trebuia sa luam: actele le avem, nevasta? le avem. banii ii avem? mai sunt ceva. chiloti si ciorapi? sunt. numere de confirmare pentru hotel si masina? printate de mana, in carnetel. GPS si adrese? adrese avem, gps-ul l-am uitat la lucru (doar doua ore de abatut din drum…la n ore cat urma sa conducem inca doua in plus nici nu mai contau).
No, am luat masina lor, am lasat masina noastra si am purces la drum. Nici nu am apucat sa iesim din Virginia si sa intram in West Virginia (nu-mi pare deloc natural cum ar suna Virginia de Vest asa ca o las cu numele neaos) ca o chestie ciudata s-a produs: mai intai s-a intunecat in partea dreapta-fata, dupa aia a inceput sa adie un vanticel, dupa aia s-a intunecat -pe langa partea dreapta-fata si in fata-fata si in stanga-fata si in spate-spate; dupa aia vanticelul care adia a inceput sa imprastie niste frunze, crengi si copaci, in special brazi, pe autostrada si pe langa masina noastra de inchiriat (unii proprietari nu au avut noroc si vantul le-a adus bradul pe masina), dupa ce tornada a trecut razant pe langa noi si exact cand la radio ziceau baietii ca e pericol de tornada exact in zona unde eram noi s-a pornit potopul si -de emotie- gps-ul s-a gandit sa ne ofere o scurtatura in miez pe noapte pe drumurile mai mult decat secundare ale Virginiei de Vest (aici parca suna mai bine asa decat drumurile secundare ale West Virginiei) si cand sa ni se termine benzina din rezervor si putina concentrare pe care o mai aveam am ajuns la un fel de autostrada si am gasit un loc unde sa punem si noi capul jos cateva ore.
Dupa aia ne-am trezit si am zis, usurati, ca ioi, ce bine ca nu am murit degeaba pe coclaurile alea si am sofat cu 8o de mile pe ora pe drumuri pustii pana cand un tir s-a rasturnat in fata noastra si am stat blocati doua ore pana un nene politai ne-a spus sa o luam pe aratura si sa ne ducem pe drumul ala de tara daca mai vrem sa plecam azi de acolo. Noroc ca masina de inchiriat a rezistat bine cand am condus-o pe teren accidentat si dupa aia drumul extrem de plat si anost din Ohio si Indiana a decurs fara probleme si am ramas blocati in trafic cateva ore cu vedere inspre zgarie norii spectaculosi din Chicago in miez de vineri, ora 4 dupa-amiaza, in Memorial Day Week-end.
In caz ca nu ati inteles nimic din drumul nostru inspre Chicago fac un scurt rezumat, cu precizarea ca nici noi nu am inteles nimic: am fost atacati cu furie de mama natura din toate pozitiile, ne-am ratacit prin pustietatea pustietatilor, am fost aproape de a ni se termina benzina pe acolo, am stat blocati alte ore in trafic din cauza singurului camion care circula pe acolo si care si-a gasit sa se rastoarne fix cand ne ardea buza mai tare si am ajuns in Chicago dupa 23 de ore de la plecarea de acasa. Un drum normal ar trebui sa dureze intre 12 si 14 ore, asta asa, ca fapt divers.
Dar nu drumul a fost destinatia de data asta si asta a fost doar un amanunt de tinut minte.
O sa scriu si despre ce a fost cu adevarat important in Chicago in curand.
>>> Ardelenii, tornada si tirul rasturnat >>>
